Angelina Jolie si Gwyneth Paltrow, acuzatii grave la adresa lui Harvey Weinstein

11 Octombrie 2017

Angelina Jolie si Gwyneth Paltrow, acuzatii grave la adresa lui Harvey Weinstein

De cateva zile, presa americana vuieste: marele producator Harvey Weinstein a fost acuzat de hartuiri repetate si din ce in ce mai multe vedete isi fac curajul sa vorbeasca despre experientele traumatizante pe care le-au trait din pricina barbatului.

Dupa ce Asia Argento si Ashley Rudd au povestit cu lux de amanunte propunerile indecente si gesturile imorale pe care actionarul companiilor Miramax si Weinstein Company le-a facut, tot mai multe celebritati din lumea filmului il acuza pe acesta de comportament scandalos.

Mai nou Angelina Jolie a marturisit ca Harvey Weinstein i-a facut avansuri la inceputul carierei, iar Gwyneth Paltrow a povestit si ea ca a trecut printr-o situatie asemanatoare. Aceasta din urma a povestit chiar ca i-a dezvaluit totul iubitului ei de atunci, Brad Pitt, si ca acesta l-a confruntat pe Harvey in legatura cu gesturile nepotrivite.

Intr-un articol amplu, cei de la The New York Times au expus nenumaratele hartuiri la care Weinstein si-a supus nu doar angajatele, ci si diferitele actrite sau modele pe care le dorea in productiile sale. In schimbul unor roluri sau a unei cariere in Cetatea Filmului, el le propunea sa intretina relatii intime sau sa faca gesturi indecente.

Datorita materialelor audio si declaratiilor fara perdea, barbatul a fost concediat din fruntea propriei companii si blamat de nume mari de la Hollywood. Vedete precum Meryl Streep, Emma Watson, Jennifer Lawrence, George Clooney sau Kate Winslet au scris mesaje de incurajare pentru victime si critici acide fata de comportamentul de care Harvey Weinstein a dat dovada de-a lungul anilor.



Ne rezervăm dreptul de a modera/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/institutii

DISEARA LA DIGI FILM vezi tot programul 20:00 Power Rangers 22:05 Warcraft.Inceputul 02:00 Familia Stone 03:45 Vecini de cosmar 2
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.
go top